Pastele, cunoscute și sub numele de spaghete sau macaroane, se remarcă ca fiind unul dintre cele mai populare feluri de mâncare occidentale care se aliniază obiceiurilor alimentare chinezești. Vine în numeroase forme, fiecare purtând nume și caracteristici unice.

De la tăiței drepti până la variații goale deseori numite macaroane de către vorbitorii de chineză, pastele oferă o diversitate remarcabilă.

Originile pastelor sunt supuse dezbaterii. Unii își au rădăcinile din Roma antică, în timp ce alții îi atribuie introducerea în Italia lui Marco Polo, care se presupune că a adus-o din China prin Sicilia. Indiferent de originea sa, grâul dur servește ca ingredient definitiv pentru pastele autentice. Acest soi de grâu tare este bogat în densitate, proteine ​​și gluten, oferind pastele nuanța sa galbenă distinctivă, rezistența în timpul gătirii și textura satisfăcătoare.

Pastele vin într-o varietate de forme și forme. Dincolo de tăițeii drepti familiari multora, există spirale, tuburi curbate, papion și modele asemănătoare cochiliei. Se pare că există peste 500 de tipuri distincte de paste, iar atunci când sunt asociate cu diferite sosuri, combinațiile sunt aproape nesfârșite. Pastele au devenit o caracteristică integrală a bucătăriei italiene.

Unii susțin că pastele au originea în China și au fost ulterior aduse în Italia de Marco Polo, de unde s-au răspândit în toată Europa. Alții sugerează că a apărut în Roma antică ca o soluție pentru hrănirea unei populații mari și conservarea alimentelor. Frământând făina în aluat, rulându-l în foi, tăindu-l în fâșii și uscându-l, romanii au creat un precursor al pastelor cunoscute astăzi.

Cea mai timpurie formă de paste care seamănă cu soiurile moderne a apărut între secolele al XIII-lea și al XIV-lea. În timpul Renașterii, pe măsură ce arta a înflorit, varietatea de tipuri de paste și sosuri s-a extins. Inițial, pastele erau uscate la soare după ce erau tăiate fâșii și coapte cu carne și legume. Acest lucru a dus la scene în care oameni uscau fire lungi de paste în piețe și străzi publice, iar unii tăiței se întind până la 800 de metri. Deși inițial a fost o soluție practică pentru penuria de alimente, gustul pastelor a făcut-o curând irezistibil pentru toate clasele sociale.

La începuturile sale, consumul de paste a reprezentat o provocare. Oamenii își foloseau adesea degetele, lingând sosul după masă. Acest lucru a fost considerat nerafinat de clasele superioare în timpul Evului Mediu, ceea ce a dus la inventarea furculiței. Ustensila cu patru capete le-a permis mesenilor să învârtească cu grijă pastele, marcând un progres semnificativ în eticheta mesei occidentale.

Descoperirea Lumii Noi a introdus noi ingrediente, în special roșii și ardei iute, în Europa. În Napoli, roșiile au fost folosite pentru prima dată ca sos pentru paste, revoluționându-i aroma și atractivitatea. Pastele autentice au fost extrudate folosind forme de cupru, rezultând o textură aspră care a absorbit mai bine sosurile, sporind experiența mesei.

Până la sfârșitul secolului al XIX-lea, au apărut trei tipuri principale de sosuri pentru paste: pe bază de roșii, pe bază de smântână și pe bază de ulei de măsline. Aceste sosuri, combinate cu diverse ingrediente precum fructe de mare, legume și ierburi, au creat arome diverse. Pastele în sine au evoluat, de asemenea, luând forme precum șuvițe subțiri, panglici plate, spirale și papioane, unele soiuri fiind vopsite cu ingrediente precum spanacul sau dovleacul pentru culori vibrante.

În secolul al XVIII-lea, regele Napoli, Ferdinando al II-lea, a comandat inventarea unei mașini de frământat, marcând o trecere către producția de paste mai igienice. Până în 1740, a fost înființată prima fabrică de paste, eliminând necesitatea spațiilor publice de uscare. Popularitatea pastei a continuat să crească, rețetele secrete fiind adesea transmise ca moștenire de familie. Pastele au jucat, de asemenea, un rol în istorie, figuri precum Giuseppe Garibaldi folosindu-l pentru a recompensa trupele, iar Napoleon Bonaparte ridicând moralul cu paste în timpul campaniilor.

În secolul 21, producția globală de paste a ajuns la 10 milioane de tone anual. Numai italienii consumă în medie 28 de kilograme de persoană în fiecare an. În Roma, un muzeu de paste în apropierea palatului prezidențial atrage vizitatori din întreaga lume. Muzeul expune artefacte precum sucitoarele timpurii și bolurile de frământat, care prezintă evoluția pastelor de-a lungul secolelor.

Astăzi, atracția globală a pastelor este incontestabilă. Acesta apare în peste 100 de țări și chiar în spațiu, deoarece este inclus în meniul Stației Spațiale Internaționale. Călătoria pastei de la un produs de bază umil la o icoană culinară globală își arată versatilitatea de durată și capacitatea de a uni culturile prin aromă.