Un satelit este un corp ceresc care orbitează în jurul unei planete, desenând un traseu periodic și închis prin spațiu.

Sateliții artificiali, care sunt adesea simplu denumiți "sateliți", sunt obiecte create de om care împărtășesc această caracteristică orbitală.

Sateliții se pot împărți în două grupuri principale: cei care orbitează în jurul Pământului și cei care orbitează în jurul altor planete. În ceea ce privește originea, sateliții Pământului se pot clasifica în sateliți naturali și sateliți artificiali ai Pământului. Fascinația umanității pentru cosmos a persistat de milenii.

Astăzi, căutarea noastră de cunoaștere se extinde dincolo de simpla privire la stele; aspirăm să explorăm cosmosul în profunzime. Sateliții artificiali stau ca realizări remarcabile ale tehnologiei moderne, servind roluri indispensabile în explorarea spațiului, îmbunătățind viața pe Pământ și avansând cercetarea științifică.

Sateliții naturali, fiind corpuri cerești care apar natural în univers, au roluri inherent nedefinite. Luna, satelitul natural al Pământului, exercită influență asupra rotației și mareelor planetei noastre, servind totodată ca referință de măsurare a timpului. În contrast, sateliții artificiali se laudă cu o gamă largă de aplicații, făcându-i cei mai prevalenți, versatili și în continuă evoluție vehicule spațiale.

Sateliții artificiali reprezintă peste 90% din toate lansările de vehicule spațiale, jucând un rol profund în viața noastră de zi cu zi.

Orbita specifică a unui satelit artificial depinde de cerințele misiunii sale, încadrându-se în categorii precum orbita joasă a Pământului (LEO), orbita medie a Pământului (MEO), orbita înaltă a Pământului (HEO), orbita geosincronă (GEO), orbita geostaționară (GSO), și orbita sincronă cu Soarele (SSO). Acești sateliți orbitează planeta noastră la viteze mari, acoperind diferite altitudini, și străbat suprafața Pământului de mai multe ori pe zi.

Ei nu sunt limitați de granițele teritoriale, restricțiile de spațiu aerian sau constrângerile geografice, oferindu-le un larg domeniu de observație. Printre sateliții artificiali, sateliții de explorare științifică și sateliții de aplicație se evidentiază ca cele două categorii predominante. Sateliții de explorare științifică, așa cum îi spune și numele, sunt creați pentru a investiga mediul extraterestru.

Obiectivele lor principale cuprind detectarea particulelor neutre, a particulelor încărcate cu energie înaltă, a particulelor solide, a undelor electromagnetice cu frecvență redusă, a undelor de plasmă, a câmpurilor magnetice, a câmpurilor electrice și a altor fenomene spațiale. În timp ce sateliții de explorare științifică pot emana aer de mister, sateliții de aplicație sunt cu siguranță mai ancorate în practicitate, având o relevanță directă pentru existența umană.

Ei nu doar contribuie direct la activitățile economice ale unei națiuni, dar au și roluri cheie în comunicare, transport și în diverse alte aspecte ale vieții de zi cu zi. Luați ca exemplu sateliții de comunicații; ei pot fi și mai detaliat subcategorizați în funcție de orbitele lor, inclusiv sateliții de comunicații în orbită geostaționară și sateliții de comunicații în alte orbite decât geostaționare.

Mai mult, scopurile lor pot fi adaptate la nevoile specifice, acoperind sateliții de transmisie și de televiziune live, dar și sateliții de urmărire și de releu de date, printre altele. În esență, sateliții artificiali, fie că servesc curiozității științifice fie că au aplicații practice, reprezintă culmea realizării umane în tehnologia spațială. Ei depășesc granițele Pământului, lărgindu-ne orizonturile, îmbunătățindu-ne calitatea vieții și promovând urmărirea neînfricată a cunoașterii despre cosmos dincolo de planeta noastră.