Durerea, limitările fizice și dificultățile din viața de zi cu zi pot exacerba suferința emoțională. Acest lucru se poate simți și în reflexia ta în oglindă. Așadar, când ar trebui să ceri ajutorul unui profesionist în sănătate mintală?

Ambele se influențează reciproc. Dacă, la un moment dat, mâncarea este asimilată ca o alinare și un regulator al emoțiilor de mare intensitate, se poate iniția un ciclu de întărire pozitivă care, odată cu dezvoltarea personalității, se transformă într-o resursă pentru a gestiona momentele dificile. „Această dinamică internă nu este conștientă și este greu de inversat, având în vedere că a fost eficientă”, spune medicul pedopsihiatru Margarida Leão, care însoțește tineri cu tulburări de comportament alimentar. Frecvent, evenimentele traumatice și experiențele dificile o împiedică pe persoană să ceară ajutor, ceea ce crește nivelul de anxietate și potențează acest ciclu.

Reglarea emoțională asociată cu mâncarea, fără a fi singura cauză, se construiește adesea în istoria persoanei, ca o piesă care menține problema. Stresul, anxietatea legată de performanță, precum și presiunea gestionării responsabilităților din viața adultă ajută la amplificarea bolii, deoarece modifică centrul de sațietate și potențează apetitul pentru alimente mai calorice.

„Procesul de durere, limitarea fizică și dificultatea în gestionarea activităților zilnice sunt greu de administrat și afectează sănătatea mintală”, subliniază psihiatrul, adăugând că „această condiționare depășește temperamentul și istoria de viață, deoarece modifică în mod decisiv libertatea pacientului”. A ignora boala și consecințele sale poate fi o strategie de a face față presiunii emoționale pe termen scurt, dar care va avea consecințe pe termen mediu și lung.

Stima de sine: cauză sau consecință?

Nu toate persoanele cu obezitate au o stimă de sine scăzută și nu toate cele cu stimă de sine scăzută vor fi în mod obligatoriu obeze. Totuși, spune Margarida Leão, „este foarte frecvent ca cineva care suferă de obezitate să își «ascundă» suferința mintală”.

Pe de o parte, stima de sine scăzută promovează alimentația emoțională, scade motivația pentru auto-îngrijire (alimentație, exerciții fizice, somn) și se bazează pe prezența unor tipare de auto-sabotaj („nu merită să încerc”).

Pe de altă parte, obezitatea poate afecta stima de sine din cauza stigmatizării sociale, a experiențelor de respingere sau bullying și a unor probleme interne, în special insatisfacția legată de imaginea corporală. Stima de sine scăzută poate încuraja instalarea unor obiceiuri nesănătoase care, la rândul lor, favorizează creșterea în greutate, ceea ce agravează imaginea de sine și perpetuează această mișcare.

Cum se leagă depresia de obezitate?

Este o relație complexă. Obezitatea poate avea un impact negativ asupra imaginii și a conceptului de sine și poate deveni un factor de risc suplimentar pentru un episod depresiv. În plus, modificările inflamatorii și hormonale au o influență negativă asupra reglării dispoziției, precum și asupra calității vieții, prin limitări fizice care condiționează accesul la activități de petrecere a timpului liber. Împreună, aceste aspecte cresc riscul unui tablou depresiv.

„Dacă pornim de la depresie, știm că modificările din neurochimia cerebrală (precum alterarea nivelurilor de cortizol) pot schimba reglarea centrului de sațietate și potența dorința de a mânca alimente mai calorice”, spune Margarida Leão. În unele cazuri, medicamentele pentru depresie pot deregla apetitul, iar această situație trebuie abordată între medic și pacient, pentru a se stabili un plan care să ofere tratamentul tabloului depresiv și să se avanseze către o abordare sănătoasă a unei eventuale creșteri în greutate. „A nu trata depresia va agrava toți factorii psihologici care blochează succesul unui tratament eficient al obezității”, avertizează psihiatrul.

O tulburare mintală poate explica obezitatea?

Poate contribui semnificativ, da, dar nu este singurul factor. Depresia, de exemplu, poate crește apetitul, poate reduce energia și motivația. Anxietatea poate crește semnificativ ingestia de alimente ca mecanism de reglare emoțională. Insomnia poate avea un impact asupra circuitelor de reglare a foamei și sațietății.

Tulburarea de alimentație compulsivă este un tablou mai complex, în care pacientul are impulsul de a mânca excesiv, fără capacitate de autocontrol, fiind asociată cu mecanisme de vinovăție mai dificil de gestionat. Trauma psihologică poate influența negativ relația cu mâncarea și cu corpul. Sunt tablouri psihiatrice care implică gestionarea clinică de către un profesionist specializat în sănătate mintală. „Amânarea căutării de îngrijiri agravează tabloul mintal de bază și tabloul alimentar, în mod secundar. Un tratament aliniat și complementar (specialist în sănătate mintală și specialist în obezitate) permite tratamentul sigur și la timp al tabloului psihiatric, precum și gestionarea riscului și tratamentul obezității.”

Diferențele de impact în funcție de vârstă

Impactul este diferit la un copil, un adolescent sau un adult. Un copil și un adolescent nu au încă dezvoltate aceleași instrumente interne ca un adult. Copilul poate fi privit negativ pentru o problemă pe care nu o cunoaște și pe care nu o controlează. Iar fără sprijin, poate ajunge să creadă că responsabilitatea este a sa și să se simtă progresiv mai puțin valoros și capabil.

Copilul va deveni un adolescent, care va trebui să înfrunte schimbările pubertății care îi transformă corpul, iar această provocare poate duce la mișcări extreme de vinovăție, rușine și furie și la schimbări extreme ale tiparului alimentar și relației cu corpul. Adultul care rezultă de aici ar putea avea cicatrici ale durerii emoționale care poate nu au fost văzute, ascultate sau susținute de cineva.

Rolul specialistului în tratament

Încă de la început, este fundamental să se identifice factorii de agravare și menținere a obezității, printre care boala mintală ocupă un loc important. În acest caz, trierea de către un psihiatru este prioritară. Totuși, chiar și atunci când nu există o boală mintală asociată, terapia de sprijin pentru pacient și familie, realizată fie de un psihiatru, fie de un psiholog clinician, necesită o abordare de autocunoaștere și capacitate de gestionare a bolii.

Care este abordarea recomandată?

În prezența excesului de greutate sau a obezității, prima abordare ar trebui să fie realizată de un medic specialist în domeniu, pentru a se evalua riscurile și planul de tratament. După această evaluare inițială, se poate recomanda intervenția psihoterapeutică cu pacientul și familia, precum și evaluarea de către un medic psihiatru. În acest mod, observația integrată și multidisciplinară va permite conturarea unui plan de intervenție eficient și individualizat.

Ce grijă trebuie să aibă persoanele apropiate?

Există detalii și moduri de a fi și de a acționa care trebuie luate în considerare. Familia și persoanele apropiate nu trebuie să trateze o boală recunoscută ca pe ceva ce nu merită atenție și îngrijire diferențiată. Nu trebuie să judece înainte de a avea suficiente cunoștințe despre specificul celui care suferă. Împărtășirea emoțională, timpul de calitate petrecut împreună, oferirea unor momente de petrecere a timpului liber și de relaxare sunt foarte importante.

Margarida Leão recomandă ca bolnavul să nu încerce să facă singur un drum care trebuie străbătut împreună, cu oamenii din jur, cu sprijinul adecvat. „Cel mai bun tratament este acela care oferă suport, cunoștințe și strategii validate medical atât pacientului, cât și familiei.”