Poetul, scriitorul și traducătorul János Lackfi locuiește de mulți ani în Zsámbék, însă legătura sa cu Budapesta a rămas la fel de puternică.

Capitala îi oferă inspirație constantă, iar oamenii și locurile sale se regăsesc în numeroase dintre cărțile sale.

Deși observă cu luciditate defectele orașului și ale locuitorilor săi, autorul continuă să privească Budapesta cu afecțiune și înțelegere. Într-un interviu acordat publicației We Love Budapest, acesta vorbește despre amintirile, locurile și personajele care îi definesc relația cu orașul.

Primele amintiri despre Budapesta

Întrebat care este primul lucru ce îi vine în minte când se gândește la Budapesta, János Lackfi răspunde fără ezitare că este primul sărut cu soția sa, petrecut în urmă cu aproximativ 36 de ani, pe un bastion cu vedere spre Dunăre.

Momentul a rămas una dintre cele mai puternice amintiri ale sale.

De acolo privea apartamentele orașului, imaginându-și viețile oamenilor ascunse în spatele ferestrelor. Gândul îl poartă apoi către Biserica Belváros, locul unde el și soția sa, pe atunci doi studenți, și-au unit destinele. Astăzi, povestea lor de dragoste s-a transformat într-o familie numeroasă, cu șase copii și cinci nepoți.

Scriitorul descrie biserica drept o adevărată lecție de istorie, în care coexistă elemente romanice, gotice, musulmane, renascentiste, baroce și moderne. În apropiere, Podul Elisabeta completează imaginea prin traseul său elegant, care pare să ocolească în ultimul moment clădirea istorică.

Locurile care îi sunt cele mai dragi

Alegerea unui cartier preferat din Budapesta nu este deloc simplă pentru autor. El spune că cele mai importante locuri sunt cele legate de amintirile trăite împreună cu soția sa, Juli. Prima lor întâlnire a avut loc într-o fostă ceainărie din Tabán, unde, student fiind, a încercat ore întregi să o impresioneze prin conversație.

Cei doi au făcut plimbări prin Vérmező și pe aleile pline de farmec ale dealului Gellért, iar după orele petrecute la bibliotecă ajungeau adesea într-o berărie ascunsă de la poalele Castelului, dacă banii din bursă le mai permiteau o băutură.

Și alte locuri ocupă un loc special în memoria sa.

Zona din jurul bisericii de pelerinaj din Máriaremete îi amintește de copilărie, iar câmpul de planorism din Pesthidegkút l-a impresionat mereu prin întinderea sa și prin manșoanele colorate purtate de vânt. Tot acolo își amintește plimbările prin fostele peșteri ale pustnicilor și iernile în care schia pe străzile din împrejurimi.

Cum îi vede pe locuitorii capitalei

În cărțile sale, János Lackfi surprinde cu umor și realism oamenii obișnuiți ai Budapestei. El spune că, atunci când se plimbă prin oraș, adună permanent personaje care îi pot deveni surse de inspirație.

Metroul este locul unde diversitatea orașului se vede cel mai bine.

Acolo întâlnește oameni dezorientați sau marginalizați, care încearcă fie să se piardă în mulțime, fie să atragă atenția prin comportamentul lor zgomotos. În același timp, observă persoane disciplinate, cu programul atent organizat, dar și oameni care se opresc fără grabă pentru a asculta un artist stradal sau pentru a se bucura de razele soarelui.

Privirea sa surprinde și chipuri marcate de oboseală și suferință, pe care ridurile par să fi adunat povești de o viață întreagă. Pentru scriitor, toate aceste contraste transformă Budapesta într-un loc unic. În viziunea lui János Lackfi, capitala este o uriașă grădină umană, aglomerată, imprevizibilă și plină de personaje care spun, fiecare în felul lor, povestea orașului.