Masa de zi cu zi poate veni cu un ingredient pe care nu îl găsim pe etichetă: particule minuscule de plastic. Acestea pot pătrunde în alimente prin ambalaje, procesare, apă, aer, dar și prin uzura obiectelor din plastic.

Microplasticele sunt, în general, definite drept particule de plastic cu dimensiuni mai mici de 5 milimetri. Și mai mici sunt nanoplasticele, care pot ajunge până la dimensiuni microscopice extrem de reduse și sunt mai dificil de detectat. Cercetările arată că aceste particule sunt răspândite în mediul înconjurător și pot intra în lanțul alimentar.

Totuși, impactul exact asupra sănătății umane este încă analizat, iar oamenii de știință continuă să studieze nivelul real de expunere. O parte din contaminare poate apărea chiar în bucătărie. Tocătoarele, recipientele și ustensilele din plastic pot elibera particule în urma căldurii, frecării și spălărilor repetate.

Problema începe însă mult mai devreme. Deșeurile din plastic și fibrele sintetice se degradează și se răspândesc în râuri, oceane, sol și aer. De acolo, particulele pot ajunge pe culturi sau în apa folosită pentru irigații.

Ce știm despre riscurile pentru sănătate

Cercetătorii investighează în prezent modul în care microplasticele și nanoplasticele se comportă în organism. Dovezile disponibile indică prezența lor în diverse probe umane și sugerează mecanisme potențiale precum inflamația și stresul oxidativ. Microplasticele au fost identificate în mai multe țesuturi și fluide umane.

Printre probele în care au fost raportate se numără sângele, țesuturile reproductive și digestive, dar și alte zone ale organismului. Particule de plastic au fost detectate inclusiv în placentă, ceea ce ridică întrebări importante privind expunerea în timpul sarcinii. Totuși, metodele de detectare, posibilitatea contaminării probelor și semnificația exactă a acestor descoperiri pentru sănătate sunt încă analizate.

Expunerea nu vine doar din alimente. Apa potabilă și aerul reprezintă alte căi importante prin care microplasticele pot ajunge în organism. Organizația Mondială a Sănătății a raportat prezența microplasticelor atât în apa de la robinet, cât și în cea îmbuteliată și a subliniat necesitatea unor cercetări suplimentare.

De ce contează substanțele chimice

Plasticul nu este îngrijorător doar prin particulele în sine. Unele produse din plastic conțin aditivi chimici, iar particulele pot transporta și poluanți din mediul înconjurător. Substanțe precum bisfenolii și ftalații sunt intens studiate pentru efectele lor asupra sistemului endocrin. Atunci când ajung în alimente sau în mediu, ele pot contribui la expunerea umană independent de particulele de plastic.

În ceea ce privește cancerul, cercetătorii analizează posibile legături prin mecanisme precum inflamația, stresul oxidativ și expunerea la substanțe chimice. Nu există însă, în prezent, suficiente dovezi pentru a afirma că microplasticele sunt în mod definitiv cancerigene pentru oameni.

Alimente în care au fost găsite

Peștele și fructele de mare sunt printre alimentele cel mai des discutate în legătură cu microplasticele. Poluarea cu plastic este răspândită în mediul marin, iar numeroase specii pot înghiți aceste particule. Un studiu realizat pe probe provenite de pe coasta de vest a Statelor Unite a identificat microplastice sau particule asociate acestora în 180 din 182 de probe de fructe de mare analizate.

Niveluri mai ridicate au fost raportate în cazul creveților. Asta nu înseamnă că toate fructele de mare sunt contaminate în aceeași măsură. Rezultatele diferă în funcție de specie, regiune, metodele de recoltare și tehnicile folosite pentru identificarea particulelor.

Orezul poate fi contaminat în timpul procesării și ambalării. Unele cercetări au indicat că spălarea orezului înainte de gătire poate reduce cantitatea măsurată de particule de plastic cu aproximativ 20-40%. În cazul orezului instant, nivelurile raportate au fost mai mari decât în cazul orezului negătit.

Sarea este un alt produs în care au fost identificate microplastice. Studiile realizate în mai multe țări au găsit particule în unele produse comerciale, însă rezultatele diferă considerabil în funcție de marcă și de metoda de analiză.

Pliculețele de ceai pot reprezenta o sursă suplimentară, mai ales cele realizate din materiale plastice precum nailonul sau PET-ul. Unele cercetări de laborator au arătat că astfel de pliculețe pot elibera cantități importante de particule în apă la temperatura de preparare a ceaiului. O alternativă este ceaiul vrac, folosit împreună cu un infuzor din oțel inoxidabil, sau pliculețele din hârtie fără componente plastice.

Apa și băuturile pot conține, de asemenea, microplastice. Acestea au fost detectate atât în apa îmbuteliată, cât și în cea de la robinet, însă concentrațiile diferă foarte mult. Cercetările recente, care folosesc metode de analiză mai sensibile, au identificat chiar și particule extrem de mici în apa îmbuteliată.

Laptele și produsele lactate au intrat mai recent în atenția cercetătorilor. Studiile au raportat microplastice în lapte și brânzeturi, iar nivelurile pot varia în funcție de produs și de etapele de ambalare, procesare și transport.

Și fructele și legumele sunt analizate pentru a se determina dacă microplasticele și nanoplasticele pot ajunge în țesuturile comestibile prin sol, apa de irigații sau depunerea particulelor din atmosferă.

Mierea este, la rândul său, investigată ca posibil indicator al contaminării mediului. Albinele se deplasează pe suprafețe extinse pentru a colecta hrană, iar particulele pot ajunge în componentele stupului, inclusiv în miere și ceară. În cazul alimentelor ultraprocesate, problema este mai complexă.

Aceste produse trec prin numeroase etape de procesare și intră frecvent în contact cu echipamente industriale și ambalaje din plastic. Cercetătorii atrag atenția că expunerea la substanțele chimice provenite din ambalaje și materialele care intră în contact cu alimentele merită analizată în continuare.

Există alternative la plastic?

Reducerea microplasticelor nu depinde doar de alegerile consumatorilor. Problema este legată de producția de plastic, designul produselor, gestionarea deșeurilor și cantitatea de plastic care ajunge în mediul înconjurător. Materialele biodegradabile și compostabile sunt prezentate adesea drept alternative, dar nici acestea nu reprezintă o soluție perfectă. Beneficiile lor depind de modul în care sunt produse, etichetate, colectate și procesate.

În anumite condiții, aceste materiale nu se descompun așa cum ne-am aștepta. De aceea, reducerea consumului și reutilizarea obiectelor rămân, în multe situații, opțiuni mai eficiente decât simpla înlocuire a unui produs de unică folosință cu altul.

Ambalaje din miceliu și alge

Printre soluțiile aflate în dezvoltare se numără ambalajele pe bază de miceliu, componenta vegetativă a ciupercilor. Aceste materiale sunt ușoare, pot fi modelate și au potențial de biodegradare, deși performanța lor depinde de procesul de fabricație și de condițiile în care sunt eliminate.

Și algele marine sunt studiate pentru producerea unor folii și pelicule care ar putea reduce folosirea plasticului în anumite tipuri de ambalaje alimentare. Costurile, sensibilitatea la umiditate și posibilitatea de producție la scară largă rămân însă provocări importante.

Pentru uz casnic, recipientele din sticlă sau oțel inoxidabil și capacele reutilizabile pot reduce folosirea plasticului de unică folosință. Foliile din ceară de albine reprezintă o altă variantă pentru anumite alimente, dar nu sunt recomandate pentru carne crudă sau utilizare la temperaturi ridicate.

O problemă care nu dispare ușor

Microplasticele nu sunt o problemă pe care consumatorii o pot rezolva pur și simplu alegând alte produse din magazin. Ele sunt rezultatul unui sistem în care plasticul este prezent în ambalaje, textile, transport, agricultură și gestionarea deșeurilor. Știința avansează rapid, însă există încă întrebări privind doza la care suntem expuși, tipurile de particule și principalele căi prin care acestea ajung în organism.

Reducerea expunerii poate începe totuși cu pași simpli. Depozitarea alimentelor în recipiente din sticlă sau oțel inoxidabil, evitarea încălzirii mâncării în recipiente din plastic și reducerea produselor ambalate excesiv sunt câteva dintre măsurile practice. Aerisirea și curățarea regulată a locuinței pot contribui, de asemenea, la reducerea prafului care poate conține fibre sintetice.

În cele din urmă, problema necesită soluții la o scară mult mai mare: standarde mai stricte pentru produse, sisteme eficiente de gestionare a deșeurilor și politici care să limiteze scurgerea plasticului în mediu.