În timpul nopții, problemele care par gestionabile în timpul zilei pot deveni mult mai apăsătoare.

La ora trei dimineața, mintea poate relua conversații, situații sau decizii deja încheiate, încercând să găsească o variantă prin care lucrurile să fi fost diferite.

Această luptă mentală poate da impresia că facem ceva pentru a rezolva problema. În realitate, atunci când situația nu mai poate fi schimbată, analiza repetată poate deveni o modalitate de a evita confruntarea cu emoțiile pe care le provoacă.

Acceptarea nu înseamnă renunțare

Acceptarea este adesea confundată cu resemnarea. Cele două sunt însă foarte diferite.

A renunța înseamnă să abandonezi orice încercare de a schimba lucrurile. Acceptarea presupune mai întâi să vezi clar ceea ce se întâmplă, fără să te consumi încercând să negi un fapt deja existent.

Acceptarea nu înseamnă că trebuie să consideri situația bună sau corectă.

Înseamnă să recunoști realitatea prezentă și să pornești de acolo. Odată ce nu mai consumi energie pentru a schimba ceva imposibil de schimbat, energia respectivă poate fi folosită pentru ceea ce încă poate fi influențat.

De ce lupta poate deveni o evitare

Atunci când ne opunem constant unei experiențe interioare sau unui fapt pe care nu îl putem modifica, lupta poate ajunge să ocupe tot mai mult spațiu mental.

În loc să simțim tristețea, furia, dezamăgirea sau frica, putem continua să analizăm situația și să construim scenarii alternative. Astfel, mintea rămâne ocupată, dar problema inițială nu dispare.

În abordarea terapeutică bazată pe acceptare și angajament, această tendință este asociată cu evitarea experiențelor neplăcute. Ideea centrală este că rezistența permanentă față de ceea ce nu poate fi schimbat poate menține persoana blocată în aceeași experiență.

Realitatea este punctul de plecare

Acceptarea nu presupune să tolerezi ceea ce poate și trebuie schimbat. Dacă o situație este nedreaptă, nesănătoasă sau dăunătoare și există posibilitatea de a interveni, primul pas este să o privești cu claritate.

Abia după ce situația este recunoscută poate apărea o acțiune eficientă. Fără această claritate, reacțiile pot fi influențate de furie, teamă, rușine sau dorința de a face realitatea să arate altfel decât este.

Un exercițiu pentru momentele dificile

Atunci când mintea începe să construiască din nou scenarii, poate fi utilă o metodă simplă în patru pași.

Primul pas: descrie realitatea într-o singură propoziție, fără adjective sau interpretări. Concentrează-te strict pe ceea ce s-a întâmplat;

- al doilea pas: observă cum reacționează corpul. Maxilarul încordat, pumnii strânși sau respirația ținută pot indica faptul că tensiunea mentală a devenit și fizică;

- al treilea pas: recunoaște situația așa cum este și acceptă faptul că ea face parte din prezent;

- al patrulea pas: întreabă-te ce acțiune mică poți face în următoarea oră pentru a te apropia de ceea ce contează pentru tine.

Exercițiul nu schimbă automat problema și nici nu face o experiență dificilă mai plăcută. Scopul este să te readucă în prezent, acolo unde există încă posibilitatea de a acționa.

Acceptarea se învață

Acceptarea nu este o decizie luată o singură dată. Este o abilitate care se poate exersa, inclusiv în momentele în care reacția inițială este să respingi ceea ce se întâmplă.

Uneori, mintea va reveni la aceleași întrebări și scenarii. Important este să observi momentul în care ai început din nou să lupți cu un fapt deja stabilit și să îți îndrepți atenția spre prezent.

Cercetări recente au analizat și legătura dintre atitudinea de acceptare a propriului destin, cunoscută prin expresia „amor fati”, și starea de bine. Rezultatele indică o asociere, însă astfel de date nu demonstrează că acceptarea este direct responsabilă pentru îmbunătățirea stării de bine.

Un alt mod de a privi schimbarea

Ideea centrală este simplă: nu toate lucrurile care ne provoacă pot fi schimbate, dar felul în care reacționăm la ele poate fi influențat.

Acceptarea oferă un punct de plecare mai clar. În loc să consumăm ore întregi încercând să modificăm trecutul sau să anticipăm fiecare posibil rezultat, putem observa ce este real acum și decide care este următorul pas.

Uneori, schimbarea nu începe atunci când lupta devine mai intensă. Poate începe chiar în momentul în care încetăm să ne mai certăm cu ceea ce deja s-a întâmplat și ne întoarcem atenția către ceea ce putem face de aici înainte.